Read the Bible

¹ Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.² Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.³ Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!⁴ Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.⁵ Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,⁶ întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

⁷ Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.⁸ Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,⁹ înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.¹⁰ Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?¹¹ Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,¹² aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.¹³ Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!¹⁴ Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.¹⁵ Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

¹⁶ Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;¹⁷ călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.¹⁸ Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,¹⁹ cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.²⁰ Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.²¹ De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.²² Numai pentru el simte durere