Lectionary Calendar
Sunday, December 22nd, 2024
the Fourth Week of Advent
Attention!
For 10¢ a day you can enjoy StudyLight.org ads
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

Rut 1

1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.2 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau Efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungînd în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo.3 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei.4 Ei şi-au luat neveste Moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani.5 Mahlon şi Chilion au murit şi ei amîndoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat.

6 Apoi s'a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său şi -i dăduse pîne.7 Ea a ieşit din locul în care locuia însoţită de cele două nurori ale ei, şi a pornit ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.8 Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: ,,Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v'aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine!9 Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat!`` Şi le -a sărutat. Ele au ridicat glasul, şi au plîns;10 şi i-au zis: ,,Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.``11 Naomi a zis: ,,Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentruce să veniţi voi cu mine? Mai am eu oare fii în pîntecele meu, ca să poată fi bărbaţii voştri?12 Întoarceţi-vă, fiicele mele, şi duceţi-vă! Eu sînt prea bătrînă ca să mă mărit din nou. Şi chiar dacă aş zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aş fi cu un bărbat, şi aş naşte fii,13 aţi mai aştepta voi pînă să se facă mari şi aţi vrea voi să nu vă măritaţi din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sînt mult mai amărîtă decît voi, pentrucă mîna Domnului s'a întins împotriva mea.``14 Şi ele au ridicat glasul, şi iarăş au plîns. Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s'a ţinut de ea.15 Naomi a zis către Rut: ,,Iată, cumnată-ta s'a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnată-ta.``16 Rut a răspuns: ,,Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc dela tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;17 unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine de cît moartea!``18 Naomi, văzînd -o hotărîtă să meargă cu ea, n'a mai stăruit.

19 Au călătorit împreună pînă ce au ajuns la Betleem. Şi cînd au intrat în Betleem, toată cetatea s'a pus în mişcare din pricina lor şi femeile ziceau: ,,Naomi (Plăcută) este aceasta?``20 Ea le -a zis: ,,Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara (Amărăciune), căci cel Atotputernic m'a umplut de amărăciune.21 La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mînile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, cînd Domnul S'a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m'a întristat?``22 Astfel s'au întors din ţara Moabului Naomi şi noru-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile