the Week of Proper 28 / Ordinary 33
Click here to join the effort!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Numeri 21
1 Împăratul Aradului, un Cananit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s'a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.2 Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă, şi a zis: ,,Dacă vei da pe poporul acesta în mînile mele, îi voi nimici cu desăvîrşire cetăţile.``3 Domnul a auzit glasul lui Israel, şi a dat pe Cananiţi în mînile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvîrşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).
4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi -a perdut răbdarea pe drum5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: ,,Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pîne, nici apă, şi ni s'a scîrbit sufletul de această hrană proastă.``6 Atunci Domnul a trimes împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, cari au muşcat poporul, aşa încît au murit mulţi oameni în Israel.7 Poporul a venit la Moise, şi a zis: ,,Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului, şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.`` Moise s'a rugat pentru popor.8 Domnul a zis lui Moise: ,,Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spînzură -l de o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi.``9 Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l -a pus într'o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
10 Copiii lui Israel au plecat, şi au tăbărît la Obot.11 Au plecat din Obot, şi au tăbărît la Iie-Abarim, în pustia din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.12 De acolo au plecat, şi au tăbărît în valea Zered.13 De acolo au plecat şi au tăbărît dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieşind din ţinutul Amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi Amoriţi.14 De aceea se zice în cartea Războaielor Domnului: ,,Vaheb în Sufa, Şivoaiele Arnonului,15 Şi scurgerile şivoaielor, Cari se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.``16 De acolo s'au dus la Beer (Fîntînă). La această fîntînă Domnul a zis lui Moise: ,,Strînge poporul, şi le voi da apă.``17 Atunci a cîntat Israel cîntarea aceasta: ,,Ţîşneşte, fîntînă! Cîntaţi în cinstea ei!18 Fîntîna, pe care au săpat -o căpeteniile, Pe care au săpat -o mai marii poporului, Cu toiagul de cîrmuire, cu toiegele lor!`` Din pustia aceasta s'au dus la Matana;19 din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;20 din Bamot, la valea din cîmpia Moabului, în vîrful muntelui Pisga, care caută spre pustie.
21 Israel a trimes soli la Sihon, împăratul Amoriţilor, ca să -i spună:22 ,,Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii, şi nu vom bea apă din fîntîni; vom ţinea drumul împărătesc, pînă vom trece de ţinutul tău.``23 Sihon n'a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strîns tot poporul, şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaţ, şi s'a luptat împotriva lui Israel.24 Israel l -a bătut cu ascuţişul săbiei şi i -a cucerit ţara dela Arnon pînă la Iaboc, pînă la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.25 Israel a luat toate cetăţile acelea, şi s'a aşezat în toate cetăţile Amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.26 Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul Amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului, şi -i luase toată ţara pînă la Arnon.27 De aceea zic poeţii: ,,Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.28 Căci a ieşit un foc din Hesbon, O flacără din cetatea lui Sihon, Şi a mistuit pe Ar-Moab, Pe locuitorii înălţimilor Arnonului.29 Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, Şi pe fetele lui le -a dat roabe Lui Sihon, împăratul Amoriţilor.30 Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: Din Hesbon pînă la Dibon totul este nimicit; Am pustiit pînă la Nofah, Care se întinde pînă la Medeba.``31 Israel s'a aşezat astfel în ţara Amoriţilor.32 Moise a trimes să iscodească Iaezerul. Au luat satele cari ţineau de el, şi au isgonit pe Amoriţii cari erau în ele.33 Au schimbat apoi drumul, şi s' -au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le -a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.34 Domnul a zis lui Moise: ,,Nu te teme de el; căci îl dau în mînile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să -i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon.``35 Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n'au lăsat să scape unul măcar, şi au pus mîna pe ţara lui.