the Week of Christ the King / Proper 29 / Ordinary 34
Click here to learn more!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Judecătorii 16
1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea.
2 S'a spus oamenilor din Gaza: ,,Samson a venit aici``. Şi l-au înconjurat, şi au pîndit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea, şi au zis: ,,Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî``.
3 Samson a rămas culcat pînă la miezul nopţii. Pela miezul nopţii, s'a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amîndoi stîlpii, le -a scos împreună cu zăvorul, le -a pus pe umeri, şi le -a dus pe vîrful muntelui din faţa Hebronului.
4 După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
5 Domnitorii Filistenilor s'au suit la ea, şi i-au zis: ,,Înduplecă -l, şi află de unde -i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să -l biruim, ca să -l legăm şi să -l slăbim, şi-ţi vom da fiecare cîte o mie o sută de sicli de argint.
6 Dalila a zis lui Samson: ,,Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit``.
7 Samson i -a zis: ,,Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om``.
8 Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă``. Şi ea l -a legat cu funiile acestea.
9 Iar nişte oameni stăteau la pîndă la ea, într'o odaie. Ea i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta Samson``! Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de cîlţi cînd se atinge de foc. Şi astfel n'au ştiut de unde -i venea puterea.
10 Dalila a zis lui Samson: ,,Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat``.
11 El i -a zis: ,,Dacă aş fi legat cu funii noi, cari să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om``.
12 Dalila a luat nişte funii noi, şi l -a legat cu ele. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Iar nişte oameni stăteau la pîndă într'o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.
13 Dalila a zis lui Samson: ,,Pînă acum ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat``. El i -a zis: ,,N'ai decît să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţăsăturii``.
14 Şi ea le -a pironit cu un cui de lemn în pămînt. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Şi el s'a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemn din pămînt cu urzeală cu tot.
15 Ea i -a zis: ,,Cum poţi spune: ,Te iubesc!` cînd inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.``
16 Fiindcă ea îl necăjea şi -l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s'a umplut de o nelinişte de moarte,
17 şi -a deschis toată inima faţă de ea, şi i -a zis: ,,Briciul n'a trecut peste capul meu, pentrucă sînt închinat Domnului din pîntecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m'ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om``.
18 Dalila, văzînd că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimes să cheme pe domnitorii Filistenilor, şi a pus să le spună: ,,Suiţi-vă de data aceasta, căci mi -a deschis toată inima lui``. Şi domnitorii Filistenilor s'au suit la ea, şi au adus argintul în mîni.
19 Ea l -a adormit pe genunchii ei. Şi chemînd un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să -l slăbească. El şi -a pierdut puterea.
20 Atunci ea a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Şi el s'a trezit din somn, şi a zis: ,,Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura``. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.
21 Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învîrtea la rîşniţă în temniţă.
22 Dar părul capului lui a început iarăş să crească, dupăce fusese ras.
23 Şi domnitorii Filistenilor s'au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.``
24 Şi cînd l -a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicînd: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustiia ţara, şi ne înmulţea morţii.``
25 În bucuria inimii lor, au zis: ,,Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!`` Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stîlpi.
26 Şi Samson a zis tînărului care -l ţinea de mînă: ,,Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe cari se reazimă casa, şi să mă razim de ei.``
27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii Filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, cari priveau la Samson, cum juca.
28 Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!``
29 Şi Samson a îmbrăţişat amîndoi stîlpii dela mijloc pe cari se sprijinea casa, şi s'a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stînga.
30 Samson a zis: ,,Să mor împreună cu Filistenii!`` S'a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe cari i -a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decît cei pe cari -i omorîse în timpul vieţii.
31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său s'au pogorît, şi l-au luat. Cînd s'au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormîntul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.