the Fourth Week of Advent
Click here to join the effort!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Iosua 6
1 Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.2 Domnul a zis lui Iosua: ,,Iată, dau în mînile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.3 Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dînd ocol cetăţii odată. Aşa să faci şase zile.4 Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trîmbiţe de corn de berbece; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trîmbiţe.5 Cînd vor suna lung din cornul de berbece, şi cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.``
6 Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi, şi le -a zis: ,,Luaţi chivotul legămîntului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului.``7 Şi a zis poporului: ,,Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.``8 Dupăce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi cari purtau înaintea Domnului cele şapte trîmbiţe de corn de berbece au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Chivotul legămîntului Domnului mergea în urma lor.9 Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, cari sunau din trîmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe.10 Iosua dăduse porunca aceasta poporului: ,,Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul, şi să nu vă iasă o vorbă din gură, pînă în ziua cînd vă voi spune: ,Strigaţi!` Atunci să strigaţi.``11 Chivotului Domnului a înconjurat cetatea, şi i -a dat ocol odată; apoi au intrat în tabără, şi au rămas în tabără peste noapte.12 Iosua s'a sculat cu noaptea'n cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului.13 Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe.14 Au înconjurat cetatea odată, a doua zi; apoi s'au întors în tabără. Au făcut acelaş lucru timp de şase zile.15 În ziua a şaptea, s'au sculat în zorii zilei, şi au înconjurat în acelaş fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi cînd au înconjurat cetatea de şapte ori.16 A şaptea oară, pe cînd preoţii sunau din trîmbiţe, Iosua a zis poporului: ,,Strigaţi, căci Domnul v'a dat cetatea în mînă!
17 Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentrucă a ascuns pe solii pe cari -i trimeseserăm noi.18 Feriţi-vă numai de ceeace va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceeace va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci.19 Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fer, să fie închinate Domnului, şi să intre în vistieria Domnului.``20 Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trîmbiţe. Cînd a auzit poporul sunetul trîmbiţei, a strigat tare, şi zidul s'a prăbuşit; poporul s'a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mîna pe cetate,21 şi au nimicit -o cu desăvîrşire, trecînd prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrîni, pînă la boi, oi şi măgari.22 Iosua a zis celor doi bărbaţi cari iscodiseră ţara: ,,Intraţi în casa curvei, şi scoateţi din ea pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.``23 Tinerii, iscoadele, au intrat şi au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei, şi pe toţi ai ei; au scos afară pe toţi cei din familia ei, şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel.24 Cetatea au ars -o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul, şi toate lucrurile de aramă şi de fier le-au pus în vistieria casei Domnului.25 Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei, şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi, pentrucă ascunsese solii, pe cari -i trimesese Iosua să iscodească Ierihonul.26 Atunci a jurat Iosua, şi a zis: ,,Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întîiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tînăr fiu al lui îi va aşeza porţile!``27 Domnul a fost cu Iosua, şi i s'a dus vestea în toată ţara.