Read the Bible

¹ Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?² Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;³ iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;⁴ îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.⁵ Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.⁶ Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.⁷ Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.⁸ Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.⁹ Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.¹⁰ Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;¹¹ în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;¹² în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

¹³ Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.¹⁴ Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.¹⁵ Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.¹⁶ Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.¹⁷ Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

¹⁸ Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!¹⁹ Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.²⁰ Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,²¹ el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...²² Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;²³ El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.²⁴ S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.²⁵ Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``