Lectionary Calendar
Sunday, December 22nd, 2024
the Fourth Week of Advent
Attention!
Tired of seeing ads while studying? Now you can enjoy an "Ads Free" version of the site for as little as 10¢ a day and support a great cause!
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

Ieremia 33

1 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe cînd era încă închis în curtea temniţei:2 ,,Aşa vorbeşte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul:3 ,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe cari nu le cunoşti.4 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia, şi despre casele împăraţilor lui Iuda, cari vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii,5 cînd vor înainta să lupte împotriva Haldeilor, şi cînd se vor umplea cu trupurile moarte ale oamenilor, pe cari -i voi lovi în mînia Mea şi în urgia Mea, şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde Faţa de această cetate:6 Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.7 Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel, şi -i voi aşeza iarăş ca odinioară.8 Îi voi curăţi de toate nelegiuirile, pe cari le-au săvîrşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin cari M'au supărat, şi prin cari s'au răzvrătit împotriva Mea.9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă, printre toate neamurile pămîntului. Ele vor afla tot binele pe care li -l voi face, vor rămînea mirate şi uimite de toată fericirea, şi de toată propăşirea pe care le -o voi da.``

10 Aşa vorbeşte Domnul: ,,Se vor mai auzi iarăş în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni nici dobitoace, se vor mai auzi iarăş în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,11 strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei, glasul celor ce zic: ,Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!` Glasul celor ce aduc jertfe de mulţămire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării, şi îi voi aşeza iarăş ca odinioară, zice Domnul.``12 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăş locuinţe de păstori, cari-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,13 în cetăţile din cîmpie, în cetăţile de la miază zi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda, vor mai trece iarăş oile pe supt mîna celui ce le numără, zice Domnul.``14 ,,Iată, vin zile, zice Domnul``, cînd voi împlini cuvîntul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.15 În zilele acelea şi în vremile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.16 În zilele acelea, Iuda va fi mîntuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea1 (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră.``

17 Căci aşa vorbeşte Domnul: ,,David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.18 Nici preoţii şi Leviţii, nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi cari să aducă arderidetot, să ardă tămîie împreună cu darurile de mîncare, şi să aducă jertfe în toate zilele!``19 Cuv20 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legămîntul Meu cu ziua, şi legămîntul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,21 atunci se va putea rupe şi legămîntul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, cari să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legămîntul Meu cu Leviţii, preoţii, cari Îmi fac slujba.22 Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămînţa robului Meu David, şi pe Leviţii, cari-Mi slujesc.``23 Cuv24 ,,N'ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,A lepădat Domnul cele două familii, pe cari le alesese?` Atît de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu -l mai privesc ca un popor.25 Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă n'am făcut legămîntul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n'am aşezat legile cerurilor şi ale pămîntului,26 atunci voi lepăda şi sămînţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din sămînţa lui pe cei ce vor stăpîni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, şi voi avea milă de ei!``

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile