Lectionary Calendar
Sunday, December 22nd, 2024
the Fourth Week of Advent
Attention!
For 10¢ a day you can enjoy StudyLight.org ads
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

Ieremia 16

1 Cuv2 ,,Să nu-ţi iei nevastă, şi să n'ai în locul acesta nici fii nici fiice!3 Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele cari se vor naşte în locul acesta, despre mamele cari -i vor naşte, şi despre taţii lor cari le vor da naştere în ţara aceasta:4 vor muri doborîţi de boala rea. Nimeni nu -i va plînge, nici nu -i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pămînt; vor pieri de sabie şi de foamete; şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului.``5 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Să nu intri în nici o casă de jale, să nu plîngi în ea, şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi dela poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea.6 Şi mari şi mici, toţi vor muri în ţara aceasta, şi nu vor fi îngropaţi: nimeni nu -i va plînge, nimeni nu-şi va face tăieturi din pricina lor, şi nu se va rade pentru ei.7 Nimeni nu le va pune masa în timpul jălirii ca să -i mîngîie pentru cel mort; şi nimeni nu le va întinde paharul mîngîierii pentru tatăl sau pentru mama lor.8 Să nu intri nici într'o casă de petrecere, ca să te aşezi cu ei, să mănînci şi să bei.``9 ,,Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi face să înceteze în locul acesta, supt ochii voştri şi în zilele voastre, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cîntecele mirelui şi cîntecele miresei.``

10 ,,Cînd vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îţi vor zice: ,Pentru ce ne ameninţă Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire şi ce păcat am făcut împotriva Domnului, Dumnezeului nostru?``11 ,,Atunci să le răspunzi: ,Părinţii voştri M'au părăsit, zice Domnul, s'au dus după alţi dumnezei, le-au slujit şi s'au închinat înaintea lor; iar pe Mine M'au părăsit, şi n'au păzit Legea Mea!12 Şi voi aţi făcut şi mai rău de cît părinţii voştri; căci iată că fiecare umblaţi după pornirile inimii voastre rele, şi nu m'ascultaţi.13 De aceeea, vă voi muta din ţara aceasta într'o ţară, pe care n'aţi cunoscut -o, nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo, veţi sluji altor dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi ierta!``

14 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se va mai zice: ,Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!`15 Ci se va zice: ,Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miază-noapte şi din toate ţările unde -i izgonise!` Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.``16 ,,Iată, trimet o mulţime de pescari, zice Domnul, şi -i vor pescui; şi după aceea, voi trimete o mulţime de vînători, şi -i vor vîna pe toţi munţii şi pe toate dealurile, şi în crăpăturile stîncilor.17 Căci ochii Mei sînt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sînt ascunse înaintea Feţii Mele, şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.18 De aceea le voi răsplăti mai întîi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor, pentrucă Mi-au spurcat ţara, pentrucă Mi-au umplut moştenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor şi cu urîciunile lor.19 Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine dela marginile pămîntului, şi vor zice: ,Părinţii noştri n'au moştenit decît minciună, idoli deşerţi, cari nu sînt de niciun ajutor!20 Cum poate omul să-şi facă dumnezei, cari nu sînt dumnezei?` -21 De aceea iată că le arăt, de data aceasta, şi -i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că Numele Meu este Domnul.``

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile