the Week of Christ the King / Proper 29 / Ordinary 34
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Geneza 42
1 Cînd a auzit Iacov că este grîu în Egipt, a zis fiilor săi: ,,Pentruce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?``2 Şi a zis: ,,Iată, aud că este grîu în Egipt; pogorîţi-vă, şi cumpăraţi-ne grîu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.``3 Zece fraţi ai lui Iosif s'au pogorît în Egipt, ca să cumpere grîu.4 Iacov n'a trimes cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întîmple vreo nenorocire.5 Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grîu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaş lucru; căci în Canaan era foamete.6 Iosif era mai mare în ţară; el vindea grîu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.
7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i -a cunoscut; dar s'a făcut că le este străin, le -a vorbit aspru, şi le -a zis: ,,De unde veniţi?`` Ei au răspuns: ,,Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.``8 Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.9 Iosif şi -a adus aminte de visurile, pe cari le visase cu privire la ei, şi le -a zis: ,,Voi sînteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.``10 Ei i-au răspuns: ,,Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.11 Noi toţi sîntem fiii aceluiaş om; sîntem oameni de treabă, robii tăi nu sînt iscoade.``12 El le -a zis: ,,Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.``13 Ei au răspuns: ,,Noi, robii tăi, sîntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.``14 Iosif le -a zis: ,,V'am spus că sînteţi iscoade.15 Iată cum veţi fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici pînă nu va veni fratele vostru cel tînăr!16 Trimeteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămîneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare, şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui Faraon că sînteţi nişte iscoade.``17 Şi i -a aruncat pe toţi, trei zile în temniţă.18 A treia zi, Iosif le -a zis: ,,Faceţi lucrul acesta, şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!19 Dacă sînteţi oameni de treabă, să rămînă unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grîu ca să vă hrăniţi familiile,20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tînăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.`` Şi aşa au făcut.
21 Ei au zis atunci unul către altul: ,,Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, cînd ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.``22 Ruben a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta?`` Dar n'aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sîngele lui.``23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr'un tîlmaci.24 Iosif a plecat la oparte dela ei, ca să plîngă. În urmă s'a întors, şi le -a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon, şi a pus să -l lege cu lanţuri în faţa lor.25 Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grîu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui, şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s'a făcut.26 Ei şi-au încărcat grîul pe măgari, şi au plecat.27 Unul din ei şi -a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului,28 şi a zis fraţilor săi: ,,Argintul meu mi s'a dat înapoi, şi iată -l în sacul meu.`` Atunci li s'a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurînd: ,,Ce ne -a făcut Dumnezeu?``
29 S'au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întîmplase. Ei au zis:30 ,,Omul acela, care este domnul ţării, ne -a vorbit aspru, şi ne -a luat drept iscoade.31 Noi i-am spus: ,,Sîntem oameni de treabă, nu sîntem iscoade.32 Sîntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tînăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.``33 Şi omul acela, care este domnul ţării, ne -a zis: ,,Iată cum voi cunoaşte dacă sînteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi,34 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tînăr. Voi şti astfel că nu sînteţi iscoade, ci sînteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru, şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.``35 Cînd şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul, şi s'au temut.36 Tatăl lor Iacov le -a zis: ,,Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este, şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!``37 Ruben a zis tatălui său: ,,Să-mi omori pe amîndoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă -l în mîna mea, şi ţi -l voi aduce înapoi.``38 Iacov a zis: ,,Fiul meu nu se poate pogorî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s'ar întîmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorî perii mei cei albi în locuinţa morţilor.``