Lectionary Calendar
Thursday, November 21st, 2024
the Week of Proper 28 / Ordinary 33
Attention!
Tired of seeing ads while studying? Now you can enjoy an "Ads Free" version of the site for as little as 10¢ a day and support a great cause!
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

Geneza 38

1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi, şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Cananit, numit Şua; a luat -o de nevastă, şi s'a culcat cu ea.3 Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, pe care l -a numit Er.4 A rămas iarăş însărcinată, şi a mai născut un fiu, căruia i -a pus numele Onan.5 A mai născut iarăş un fiu, căruia i -a pus numele Şela; Iuda era la Czib, cînd a născut ea.6 Iuda a luat întîiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.7 Er, întîiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l -a omorît.8 Atunci Iuda a zis lui Onan: ,,Du-te la nevasta fratelui tău, ia -o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămînţă fratelui tău.``9 Onan, ştiind că sămînţa aceasta n'are să fie a lui, vărsa sămînţa pe pămînt ori de cîte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămînţă fratelui său.10 Ce făcea el n'a plăcut Domnului, care l -a omorît şi pe el.11 Atunci Iuda a zis norei sale Tamar: ,,Rămîi văduvă în casa tatălui tău, pînă va creşte fiul meu Şela.`` Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s'a dus, şi a locuit în casa tatălui ei.

12 Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s'a suit la Timna, la cei ce -i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, Adulamitul.13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta, şi i-au zis: ,,Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.``14 Atunci ea şi -a lepădat hainele de văduvă, s'a acoperit cu o măhramă, s'a îmbrăcat în alte haine, şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu -i fusese dată de nevastă.15 Iuda a văzut -o, şi a luat -o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.16 S'a abătut la ea din drum, şi a zis: ,,Lasă-mă să mă culc cu tine!`` Căci n'a cunoscut -o că era noru-sa. Ea a zis: ,,Ce-mi dai ca să te culci cu mine?``17 El a răspuns: ,,Am să-ţi trimet un ied din turma mea.`` Ea a zis: ,,Îmi dai un zălog, pînă îl vei trimete?``18 El a răspuns: ,,Ce zălog să-ţi dau?`` Ea a zis: ,,Inelul tău, lanţul tău, şi toiagul pe care -l ai în mînă.`` El i le -a dat. Apoi s'a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată dela el.19 Ea s'a sculat, şi a plecat; şi -a scos mahrama şi s'a îmbrăcat iarăş în hainele de văduvă.20 Iuda a trimes iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mînile femeii. Dar acesta n'a găsit -o.21 A întrebat pe oamenii locului, şi a zis: ,,Unde este curva aceea, care stătea aici la Enaim, pe drum?`` Ei au răspuns: ,,N'a fost nici o curvă aici.``22 Adulamitul s'a întors la Iuda, şi i -a spus: ,,N'am găsit -o; şi chiar oamenii de acolo au zis: ,,N'a fost nici o curvă aici.``23 Iuda a zis: ,,Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de rîs. Iată, am trimes iedul acesta, şi n'ai găsit -o.``

24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: ,,Tamar, noru-ta, a curvit, şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.`` Şi Iuda a zis: ,,Scoateţi -o afară ca să fie arsă.``25 După ce au scos -o afară, ea a trimes să spună socrului său: ,,Dela omul acela, ale cui sînt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea, şi toiagul acesta.``26 Iuda le -a cunoscut, şi a zis: ,,Ea este mai puţin vinovată decît mine, fiindcă n'am dat -o de nevastă fiului meu Şela.`` Şi nu s'a mai împreunat cu ea deatunci.27 Cînd i -a venit vremea să nască, iată că în pîntecele ei erau doi gemeni.28 Şi în timpul naşterii, unul a scos mîna înainte; moaşa i -a apucat mîna, şi a legat -o cu un fir roş, zicînd: ,,Acesta a ieşit cel dintîi.``29 Dar el a tras mîna înapoi, şi a ieşit frate-său. Atunci moaşa a zis: ,,Ce spărtură ai făcut!`` De aceea i -a pus numele Pereţ (Spărtură).30 În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roş la mînă; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu). Iosif în Egipt.

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile