the Week of Christ the King / Proper 29 / Ordinary 34
Click here to join the effort!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Geneza 34
1 Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mîna pe ea, s'a culcat cu ea şi a necinstit -o.3 S'a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata, şi a căutat s'o liniştească.4 După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: ,,Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!``5 Iacov a aflat că -i necinstise pe fiică-sa Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut pînă la întoarcerea lor.
6 Hamor, tatăl lui Sihem, s'a dus la Iacov ca să -i vorbească.7 Dar cînd s'au întors fiii lui Iacov dela păşune, şi au auzit lucrul acesta, s'au supărat şi s'au mîniat foarte tare; pentrucă Sihem săvîrşise o mişelie în Israel, culcîndu-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n'ar fi trebuit să se facă niciodată.8 Hamor le -a vorbit astfel: ,,Fiul meu Sihem s'a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi -i -o de nevastă,9 şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre, şi luaţi pentru voi pe ale noastre.10 Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămîneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pămînturi în ea.``11 Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: ,,Să capăt trecere înaintea voastră, şi vă voi da ce-mi veţi cere.12 Cereţi-mi o zestre cît de mare şi cît de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.``13 Fiii lui Iacov au răspuns, şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentrucă Sihem necinstise pe sora lor Dina.14 Ei i-au zis: ,,Este un lucru pe care nu -l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.15 Nu ne vom învoi la aşa ceva decît dacă vă faceţi şi voi ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.16 Atunci vă vom da pe fetele noastre, şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi, şi vom face împreună un singur norod.17 Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.``
18 Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.19 Tînărul n'a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov, şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.20 Hamor şi fiul lui Sihem s'au dus la poarta cetăţii, şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:21 ,,Oamenii aceştia au gînduri de pace faţă de noi; să rămînă dar în ţară, şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor, şi le vom da de neveste pe fetele noastre.22 Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decît dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sînt tăiaţi împrejur.23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămînă la noi.``24 Toţi ceice treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi ceice treceau pe poarta cetăţii.
25 A treia zi, pe cînd sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s'au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.26 Au trecut de asemenea prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem, şi au ieşit afară.27 Fiii lui Iacov s'au aruncat asupra celor morţi, şi au jăfuit cetatea, pentrucă necinstiseră pe sora lor.28 Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe cîmp;29 le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.30 Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: ,,Voi m'aţi nenorocit, făcîndu-mă urît locuitorilor ţării, Cananiţilor şi Feresiţilor. N'am supt porunca mea decît un mic număr de oameni; ei se vor strînge împotriva mea, mă vor bate, şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.``31 Ei au răspuns: ,,Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?``