Christmas Day
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Exodul 23
1 Să nu răspîndeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.2 Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecînd de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.3 Să nu părtineşti pe sărac la judecată.4 Dacă întîlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i -l aduci acasă.5 Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut subt povara lui, să nu treci pe lîngă el, ci să -i ajuţi să ia povara de pe măgar.6 La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.7 Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.8 Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschişi, şi sucesc hotărîrile celor drepţi.9 Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
10 Timp de şase ani, să sameni pămîntul, şi să -i strîngi rodul.11 Dar în al şaptelea, să -i dai răgaz, şi să -l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănînce săracii poporului tău, iar ce va mai rămînea, să mănînce fiarele depe cîmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.12 Timp de şase zile, să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentruca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.13 Să păziţi tot ce v'am spus, şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.14 De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea.15 Să ţii sărbătoarea azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mînile goale înaintea Mea.16 Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintîi roade din munca ta, din ceeace vei sămăna pe cîmp; şi să ţii sărbătoarea strîngerii roadelor, la sfîrşitul anului, cînd vei strînge depe cîmp rodul muncii tale.17 De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeu.18 Să n'aduci cu pîne dospită sîngele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămînă toată noaptea pînă dimineaţa.19 Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului.
20 Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit.21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentrucă nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.22 Dar dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi protivnicul protivnicilor tăi.23 Îngerul Meu va merge înaintea ta, şi te va duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Cananiţi, Heviţi şi Iebusiţi, şi -i voi nimici.24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor, şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvîrşire, şi să le dărîmi capiştele.25 Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvînta pînea şi apele, şi voi depărta boala din mijlocul tău.26 Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin.27 Voi trimete groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la cari vei ajunge, şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.28 Voi trimete viespile bondăreşti înaintea ta, şi vor izgoni dinaintea ta pe Heviţi, Cananiţi şi Hetiţi.29 Nu -i voi izgoni într'un singur an dinaintea ta, pentruca ţara să n'ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe cîmp.30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, pînă vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpînirea ţării.31 Îţi voi întinde hotarele dela marea Roşie pînă la marea Filistenilor, şi dela pustie pînă la Rîu (Eufrat). Căci voi da în mînile voastre pe locuitorii ţării, şi -i vei izgoni dinaintea ta.32 Să nu faci legămînt cu ei, nici cu dumnezeii lor.33 Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai slujii dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.``