Read the Bible

¹ Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.² O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.³ Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

⁴ Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.⁵ Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.⁶ Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.⁷ Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.⁸ Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

⁹ Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.¹⁰ Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.¹¹ Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.

¹² Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.¹³ Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.¹⁴ Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!¹⁵ Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.¹⁶ Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.¹⁷ Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.¹⁸ Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.