the Fourth Week of Advent
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
Deuteronomul 4
1 Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe cari vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentruca să trăiţi, şi să intraţi în stăpînirea ţării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.2 Să n'adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.3 Aţi văzut cu ochii voştri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor: Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău pe ţoti aceia cari se duseseră după Baal-Peor.4 Iar voi, cari v'aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sînteţi toţi vii astăzi.5 Iată, v'am învăţat legi şi porunci, cum mi -a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire.6 Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ,,Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!``7 Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori Îl chemăm?8 Şi care este neamul acela aşa de mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o pun astăzi înainte?9 Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.10 Adu-ţi aminte de ziua cînd te-ai înfăţişat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, cînd Domnul mi -a zis: ,,Strînge poporul la Mine! Căci vreau să -i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cît vor trăi pe pămînt; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească.``11 Voi v'aţi apropiat şi aţi stătut la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flacările se ridicau pînă în inima cerului. Era întunerec, nori şi negură deasă.12 Şi Domnul v'a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n'aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.13 El Şi -a vestit legămîntul Său, pe care v'a poruncit să -l păziţi, cele zece porunci; şi le -a scris pe două table de piatră.14 În vremea aceea, Domnul mi -a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire.15 Fiindcă n'aţi văzut nici un chip în ziua cînd v'a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,16 ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,17 sau chipul vreunui dobitoc de pe pămînt, sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri,18 sau chipul vreunui dobitoc care se tîrăşte pe pămînt, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pămîntului.19 Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicîndu-ţi ochii spre cer, şi văzînd soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii tîrît să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sînt lucruri pe cari Domnul, Dumnezeul tău, le -a făcut şi le -a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, subt cerul întreg.20 Dar pe voi, Domnul v'a luat, şi v'a scos din cuptorul de fer al Egiptului, ca să -I fiţi un popor pus de o parte, cum sînteţi azi.21 Şi Domnul S'a mîniat pe mine, din pricina voastră: şi a jurat că eu să nu trec Iordanul, şi să nu intru în ţara aceea bună pe care ţi -o dă ca moştenire Domnul, Dumnezeul tău.22 Eu voi muri deci în ţara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul; dar voi îl veţi trece, şi veţi stăpîni ţara aceea bună.23 Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legămîntul pe care l -a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care ţi -a oprit Domnul, Dumnezeul tău, s'o faci.24 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.25 Cînd vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişeri ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să -L mîniaţi, -26 iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pămîntul, -că veţi peri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpînire dincolo de Iordan, şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.27 Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămînea decît un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.28 Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, cari sînt o lucrare făcută de mîni omeneşti, de lemn şi de piatră, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănînce, nici să miroasă.29 Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă -L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.30 Şi după ce ţi se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui;31 căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l -a încheiat prin jurămînt cu părinţii tăi.32 Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, şi cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare aşa de mare, şi s'a auzit vreodată aşa ceva?33 A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu?34 A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mînă tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt şi subt ochii voştri?35 Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.36 Din cer, te -a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe; şi, pe pămînt, te -a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.37 El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămînţa lor după ei; El însuş te -a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare.38 El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decît tine, ca să te ducă în ţara lor, şi să ţi -o dea în stăpînire, cum vezi azi.39 Să ştii dar în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pămînt, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.40 Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe cari ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie.``
41 Atunci Moise a ales trei cetăţi dincoace de Iordan, la răsărit,42 pentruca să slujească de scăpare ucigaşului care ar fi omorît fără voie pe aproapele lui, fără să -i fi fost vrăjmaş mai dinainte, şi să-şi poată scăpa astfel viaţa, fugînd într'una din aceste cetăţi.43 Aceste cetăţi erau: Beţer, în pustie, în cîmpie, la Rubeniţi; Ramot, în Galaad, la Gadiţi, şi Golan, în Basan, la Manasiţi.44 Aceasta este legea pe care a dat -o Moise copiilor lui Israel.45 Iată învăţăturile, legile şi poruncile pe cari le -a dat Moise copiilor lui Israel, după ieşirea lor din Egipt.46 Aceasta era dincoace de Iordan, în vale, faţă în faţă cu Bet-Peor, în ţara lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi care a fost bătut de Moise şi copiii lui Israel, după ieşirea lor din Egipt.47 Ei au pus mîna pe ţara lui şi pe ţara lui Og, împăratul Basanului. Aceşti doi împăraţi ai Amoriţilor erau dincoace de Iordan, la răsărit.48 Ţinutul lor se întindea dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, pînă la muntele Sionului care este Hermonul,49 şi cuprindea toată cîmpia de dincoace de Iordan, la răsărit, pînă la marea cîmpiei, supt poalele muntelui Pisga.