Lectionary Calendar
Sunday, November 24th, 2024
the Week of Christ the King / Proper 29 / Ordinary 34
Attention!
Take your personal ministry to the Next Level by helping StudyLight build churches and supporting pastors in Uganda.
Click here to join the effort!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

2 Cronici 34

1 Iosia avea opt ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim.2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s'a abătut dela ele nici la dreapta nici la stînga.3 În al optulea an al domniei lui, pe cînd era încă tînăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în doisprezecelea an, a început să curăţească Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.4 Au dărîmat înaintea lui altarele Baalilor, şi au tăiat stîlpii închinaţi soarelui, cari erau deasupra lor; a sfărîmat idolii Astarteei, chipurile cioplite şi chipurile turnate, le -a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe,5 şi a ars oasele preoţilor pe altarele lor. Astfel a curăţit Iuda şi Ierusalimul.6 În cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon, şi chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărîmăturilor lor,7 a dărîmat altarele, a făcut bucăţi idolii Astarteei şi chipurile cioplite, le -a făcut praf, şi a tăiat toţi stîlpii închinaţi soarelui în toată ţara lui Israel. Apoi s'a întors la Ierusalim.

8 În al optsprezecelea an al domniei lui, dupăce a curăţit ţara şi casa, a trimes pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă casa Domnului, Dumnezeului său.9 S'au dus la marele preot Hilchia, şi au dat argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care -l strînseseră Leviţii păzitori ai pragului, dela Manase şi Efraim, şi dela toată cealaltă parte a lui Israel, şi dela tot Iuda şi Beniamin şi dela locuitorii Ierusalimului.10 L-au dat în mînile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor cari munceau la dregerea Casei Domnului,11 iar ei l-au dat tîmplarilor şi zidarilor, ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe cari le stricaseră împăraţii lui Iuda.12 Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi supt privegherea lui Iahat şi Obadia, Leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii Chehatiţilor. Toţi aceia dintre Leviţi, cari ştiau să cînte bine,13 vegheau asupra lucrărilor şi cîrmuiau pe toţi lucrătorii cari aveau de făcut felurite lucrări. Mai erau şi alţi Leviţi, logofeţi, dregători şi uşieri.

14 În clipa cînd au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise.15 Atunci Hilchia a luat cuvîntul şi a zis logofătului Şafan: ,,Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.`` Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea.16 Şafan a adus împăratului cartea. Şi cînd a dat socoteală împăratului, a zis: ,,Slujitorii tăi au făcut tot ce li s'a poruncit.17 Au strîns argintul care se afla în Casa Domnului, şi l-au dat în mînile priveghetorilor şi lucrătorilor.``18 Logofătul Şafan a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi -a dat o carte.`` Şi Şafan a citit -o înaintea împăratului.19 Cînd a auzit împăratul cuvintele Legii, şi -a sfîşiat hainele.20 Şi împăratul a dat următoarea poruncă lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:21 ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa lui Israel şi Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s'a găsit. Căci mare mînie s'a vărsat peste noi din partea Domnului, pentrucă părinţii noştri n'au ţinut cuvîntul Domnului, şi n'au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta.22 Hilchia şi cei trimişi de împărat s'au dus la proorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, străjerul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii. Dupăce au spus ce aveau de spus,23 ea le -a răspuns: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ,,Spuneţi omului care v'a trimes la mine:24 ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, voi trimete nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, şi anume toate blestemele scrise în cartea care s'a citit înaintea împăratului lui Iuda.25 Pentrucă M'au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrările mînilor lor, mînia Mea s'a vărsat asupra acestui loc, şi nu se va stinge.``26 Dar să spuneţi împăratului lui Iuda care v'a trimes să întrebaţi pe Domnul: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe cari le-ai auzit:27 ,,Pentrucă ţi s'a înduioşat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, cînd ai auzit cuvintele rostite de El împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, pentrucă te-ai smerit înaintea Mea, pentrucă ţi-ai sfîşiat hainele şi ai plîns înaintea Mea, şi Eu, am auzit, -zice Domnul. -28 Iată, te voi strînge lîngă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe cari le voi trimete peste locul acesta şi peste locuitorii lui.`` Ei au adus împăratului răspunsul acesta.

29 Împăratul a strîns pe toţi bătrînii din Iuda şi din Ierusalim.30 Apoi s'a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, dela cel mai mare pînă la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legămîntului, care se găsise în casa Domnului.31 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legămîntului, scrise în cartea aceasta.32 Şi a făcut să intre în legămînt toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legămîntul lui Dumnezeu, legămîntul Dumnezeului părinţilor lor.33 Iosia a îndepărtat toate urîciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s'au abătut dela Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile