the Fourth Week of Advent
Click here to join the effort!
Read the Bible
Romanian Cornilescu Translation
1 Petru 1
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,2 după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sîngele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!
3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie,4 şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.5 Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,7 pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc , să aibă ca urmare lauda , slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,8 pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,9 pentrucă veţi dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre.
10 Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mîntuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.11 Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi tîrîţi în poftele, pe cari le aveaţi altădată, cînd eraţi în neştiinţă.15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfînt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.16 Căci este scris: Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt".17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;18 căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi dela părinţii voştri,19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi,21 cari, prin El, sînteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentruca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.22 Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac.
24 Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,25 dar Cuvîntul Domnului rămîne în veac. Şi acesta este Cuvîntul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.