Lectionary Calendar
Sunday, December 22nd, 2024
the Fourth Week of Advent
Attention!
Tired of seeing ads while studying? Now you can enjoy an "Ads Free" version of the site for as little as 10¢ a day and support a great cause!
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

1 Regi 1

1 Împăratul David era bătrîn, înaintat în vîrstă; îl acopereau cu haine, şi nu se putea încălzi.2 Slujitorii lui i-au zis: ,,Să se caute pentru domnul împăratul o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să -l îngrijească, şi să se culce la sînul tău; şi domnul meu împăratul se va încălzi.``3 Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tînără şi frumoasă, şi au găsit pe Abişag, Sunamita, pe care au adus -o la împărat.4 Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat, şi i -a slujit; dar împăratul nu s'a împreunat cu ea.

5 Adonia, fiul Haghitei, s'a sumeţit pînă acolo în cît a zis: ,,Eu voi fi împărat!`` Şi şi -a pregătit care şi călăreţi, şi cincizeci de oameni cari alergau înaintea lui.6 Tatăl său nu -l mustrase niciodată în viaţa lui, zicînd: ,,Pentru ce faci aşa?`` Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.7 El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.8 Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, proorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David, n'au fost cu Adonia.9 Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lîngă piatra lui Zohelet, care este, lîngă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.10 Dar n'a poftit pe proorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.

11 Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: ,,N'ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s'a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?12 Vino dar acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.13 Du-te, intră la împăratul David, şi spune -i: ,Împărate, domnul meu, n'ai jurat tu roabei tale, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?` ,Pentruce dar împărăteşte Adonia?`14 Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine, şi-ţi voi întări cuvintele.``15 Bat-Şeba s'a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrîn; şi Abişag, Sunamita, îi slujea.16 Bat-Şeba s'a plecat şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: ,,Ce vrei?``17 Ea i -a răspuns: ,,Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul, Dumnezeul tău, zicînd: ,Solomon, fiul tău, va împăraţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie.`18 Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!19 El a junghiat boi, viţei graşi şi oi în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar, şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l -a poftit.20 Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să -i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.21 Şi cînd împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întîmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.``22 Pe cînd încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit proorocul Natan.23 Au dat de ştire împăratului, şi au zis: ,,Iată că a venit proorocul Natan!`` El a intrat înaintea împăratului, şi s'a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt.24 Şi Natan a zis: ,,Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: ,Adonia va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie?`25 Căci el s'a pogorît astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţii fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii, şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănîncă şi beau înaintea lui, şi zic: ,Trăiască împăratul Adonia!`26 Dar nu m'a poftit nici pe mine, care sînt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.27 Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta, şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?``28 Împăratul David a răspuns: ,,Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.`` Ea a intrat, şi s'a înfăţişat înaintea împăratului.29 Şi împăratul a jurat, şi a zis: ,,Viu este Domnul, care m'a izbăvit din toate necazurile,30 că, aşa cum am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, zicînd: ,Fiul tău Solomon va împărăţi după mine, şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu,` -aşa voi face azi.``31 Bat-Şeba s'a plecat cu faţa la pămînt, şi s'a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: ,,Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David``!

32 Împăratul David a zis: ,,Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.`` Ei au intrat şi s'au înfăţişat înaintea împăratului.33 Şi împăratul le -a zis: ,,Luaţi cu voi pe slujitorii stăpînului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catîrul meu, şi pogorîţi -l la Ghihon.34 Acolo, preotul Ţadoc şi proorocul Natan să -l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trîmbiţă, şi să ziceţi: ,Trăiască împăratul Solomon!`35 Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie, şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea, este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda``.36 Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: ,,Amin! Aşa să vrea Domnul, Dumnezeul domnului meu, împăratul:37 Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!``38 Atunci preotul Ţadoc s'a pogorît împreună cu proorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu Cheretiţii şi Peletiţii; au pus pe Solomon călare pe cătîrul împăratului David, şi l-au dus la Ghihon.39 Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort, şi a uns pe Solomon. Au sunat din trîmbiţă, şi tot poporul a zis: ,,Trăiască împăratul Solomon!``40 Tot poporul s'a suit după el, şi poporul cînta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pămîntul de strigătele lor.

41 Zvonul acesta a ajuns pînă la Adonia şi la toţi cei poftiţi cari erau cu el, tocmai în clipa cînd sfîrşeau de mîncat. Ioab, auzind sunetul trîmbiţei, a zis: ,,Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?``42 Pe cînd vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: ,,Apropie-te, că eşti un om viteaz, şi aduci veşti bune.``43 ,,Da``, a răspuns Ionatan lui Adonia, ,,domnul nostru împăratul David a făcut împărat pe Solomon.44 A trimes cu el pe preotul Ţadoc, pe proorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe Cheretiţi şi Peletiţi, şi l-au pus călare pe catîrul împăratului.45 Preotul Ţadoc şi proorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s'au suit veselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit.46 Solomon s'a şi aşezat pe saunul de domnie al împăratului.47 Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvinteze pe domnul nostru împăratul David, zicînd: ,Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decît numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai pe sus de scaunul tău de domnie!`` Şi împăratul s'a închinat pe patul său.48 Iată ce a zis şi împăratul: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care mi -a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie, şi mi -a îngăduit să -l văd!``49 Toţi cei poftiţi de Adonia s'au umplut de spaimă; s'au sculat şi au plecat care încotro.50 Adonia s'a temut de Solomon; s'a sculat şi el, a plecat, şi s'a apucat de coarnele altarului.51 Au venit şi au spus lui Solomon: ,,Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon, şi s'a apucat de coarnele altarului, zicînd: ,Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!``52 Solomon a zis: ,,Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu -i va cădea la pămînt; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.``53 Şi împăratul Solomon a trimes nişte oameni, cari l-au pogorît de pe altar. El a venit şi s'a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i -a zis: ,,Du-te acasă.``

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile